Otet din cidru de mere
Adriana Banu

Adriana Banu

Sunt încântată să scriu pentru acest site! Este o adevărată resursă imparțială pentru sfaturi despre nutriție, slăbit și fitness. În zilele noastre, este greu să găsești un astfel de loc de unde poți obține păreri calificate despre lucruri de care corpul tău are nevoie.

Beneficiile și efectele secundare ale oțetului din cidru de mere

Oțetul din cidru de mere este considerat un remediu naturist, care ajută la combaterea diverselor afecțiuni medicale, însă acest lucru nu este testat și confirmat din punct de vedere științific.

Cu toate acestea, există numeroase cercetări care au demonstrat faptul că oțetul din cidru de mere joacă un rol important în ceea ce privește pierderea kilogramelor în plus, scăderea nivelului de zahăr în sânge, ori reducerea riscului de cancer.

Consumat în cantități moderate, beneficiile nu întârzie să apară în cazul persoanelor care reușesc să tolereze gustul oțetului din cidru de mere. Totuși, consumul excesiv poate conduce la probleme majore de sănătate, precum eroziunea smalțului dinților, iritarea tractului digestiv sau poate cauza, de asemenea, diverse boli ale oaselor și articulațiilor.

Nu este indicată introducerea acestui tip de oțet în dietă fără sfatul medicului dacă urmați un tratament medicamentos, întrucât există posibilitatea ca oțetul să interfereze cu anumite substanțe, anulând efectul acestora sau creând reacții adverse majore.

De asemenea, este bine de știut faptul că acest aliment nu trebuie considerat un medicament miraculos care ajută la tratarea oricărei probleme de sănătate și nu garantează efecte pozitive imediate asupra organismului.

Ce este oțetul din cidru de mere?

În compoziția acestui tip de oțet se găsește suc de mere fermentat, peste care se adaugă drojdie, transformând zaharul merelor în alcool. Bacteriile transformă alcoolul în acid acetic, care este responsabil atât pentru mirosul puternic al oțetului, cât și pentru gustul acestuia.

Acidul acetic redă proprietatea acidă a oțetului și poate fi, de asemenea, generatorul principal al beneficiilor.

Oțetul a fost folosit dintotdeauna ca un medicament naturist pentru tratarea diverselor afecțiuni medicale. De pildă, medicii din Statele Unite ale Americii din secolul al 18-lea foloseau oțet pentru a trata durerile abdominale, simptomele hidropiziei și pe cele cauzate de iedera otrăvitoare.

În ciuda faptului că există cercetări care arată diversele beneficii ale oțetului din cidru de mere, acestea nu sunt confirmate și validate din punct de vedere științific.

Oțetul din cidru de mere și pierderea în greutate

Un studiu realizat în anul 2014 despre efectele oțetului asupra metabolismului, arată că acesta ar putea ajuta la pierderea kilogramelor în plus, consumat fiind în cantități moderate.

De asemenea, într-un experiment efectuat în anul 2009 în Japonia, s-au comparat două grupuri de indivizi – în primul grup participanții la experiment nu au consumat deloc oțet, în cel de-al doilea grup oamenii au consumat zilnic 30ml de oțet amestecat cu 500ml de apă timp de 12 săptămâni.

Rezultatele acestui experiment demonstrează faptul că indivizii care au consumat zilnic oțet au pierdut kilograme în plus, spre deosebire de cei care nu au băut deloc.

Potrivit medicului Schmerling, de la Harvard Health, cercetările și experimentele realizate până în prezent despre beneficiile oțetului și efectele acestuia asupra pierderii în greutate nu sunt suficient de relevante, sugerând cercetătorilor științifici și medicilor să acorde o atenție minuțioasă acestui subiect complex.

Oțetul și stimularea apetitului

Beneficiile otetului din cidru de mere

Consumul de oțet din cidru de mere poate ajuta la scăderea în greutate prin senzația de sațietate, acest lucru se datorează gustului puternic și acidului.

Senzația de „prea plin” determină individul să consume mai puține mese pe zi și mai puține alimente, efectul final fiind pierderea kilogramelor nedorite. Partea negativă a acestui lucru este că starea de greață este frecvent întâlnită.

Oțetul și nivelul de zahăr în sânge

Un studiu din anul 2005, arată că oțetul reduce nivelul de zahăr din sânge atunci când intensitatea glicemiei crește. Este recomandat să se consume în cantități mici pentru rezultate pozitive.

Mai mult decât atât, consumul de oțet înainte de masă a demonstrat că scade nivelul zahărului din sânge la cei cu diabet zaharat de tip 2 sau la cei cu rezistență la insulină. Nu uitați să cereți sfatul medicului dumneavoastră înainte să adăugați acest oțet în dieta zilnică.

Reducerea nivelul colesterolului

Există studii care au arătat că oțetul din cidru de mere poate avea un impact pozitiv asupra sănătății inimii prin scăderea nivelului de colesterol din sânge.

Potrivit unui studiu realizat în anul 2012, oamenii care dețineau un nivel al colesterolului crescut, au scăpat de această problemă prin consumul unei cantități de 30ml de oțet din cidru de mere timp de 8 săptămâni. Explicația cercetătorilor este că acest lucru are loc datorită acidului acetic și al antioxidanților din mere.

Cercetătorii consideră că beneficiile oțetului din cidru de mere trebuie analizate mai mult în viitor.

Introducerea oțetului în dieta alimentară

Poți introduce oțetul din cidru de mere în dietă folosindu-l ca dressing în salată. Un experiment la care au participat 75.000 de femei, demonstrează faptul că femeile care nu consumau oțet deloc au fost mai predispuse la apariția bolilor cardiace, spre deosebire de cele care consumau zilnic.

O salată cu oțet și ulei oferă o varietate de substanțe nutritive benefice pentru sănătatea inimii, precum fibre, antioxidanți, acid acetic, acizi grași și omega 3.

Oțetul din cidru de mere și cancerul

Dietele bogate în antioxidanți pot ajuta la reducerea riscului de cancer. Printre alimentele bogate în antioxidanți se enumeră și oțetul din cidru de mere, fructele, legumele, cerealele integrale, condimentele, ierburile și uleiul de măsline.

Trebuie să rețineți că este recomandat să consumați diferite alimente bogate în antioxidanți pentru a asigura buna funcționare a organismului, însă acestea nu trebuie considerate drept medicamente miraculoase care combat cancerul.

Oțetul de cidru de mere poate fi, de asemenea, o sursă importantă de antioxidanți în dietă. Sunt foarte mulți factori care influențează apariția cancerului sau combaterea acestuia. Așadar, anumite alimente, precum oțetul din cidru de mere sau alte suplimente alimentare, nu garantează dispariția cancerului.

Există cercetări care susțin că oțetul din cidru de mere a fost asociat cu scăderea riscului de cancer esofagian, în timp ce alte cercetări arată faptul că oțetul din cidru de mere crește riscul cancerului de vezică.

Cu toate acestea, sunt necesare mai multe cercetări științifice privind modul în care oțetul din cidru de mere afectează intensitatea riscului de cancer.

Totuși, fiind o sursă naturală de antioxidanți, oțetul din cidru de mere poate contribui la reducerea riscului de cancer, dacă este consumat în cantități mici.

Dietă cu oțet din cidru de mere

Fiind o sursă de antioxidanți, dieta cu acest tip de oțet poate fi considerată una de detoxifiere a organismului. Detoxifierea este procesul prin care organismul elimină toate toxinele din corp.

Pentru a beneficia în totalitate de efectele pozitive ale acestui oțet, trebuie să consumați aproximativ 3 linguri de oțet de 3 ori pe zi. Puteți să-l amestecați cu apă pentru a diminua gustul sau aciditatea. De asemenea, rețineți faptul că rezultatul va apărea treptat. Dacă nu puteți tolera gustul acestui oțet, puteți adăuga o linguriță de miere sau îl puteți pune în suc de fructe.

Dacă stomacul reacționează negativ la consumul de oțet din cauza acidității sau gustului înțepător, există și medicamente care conțin oțet din cidru de mere, fiind la fel de eficiente.

Efectul advers al administrării acestor pastile pe o perioadă lungă de timp constă în afectarea esofagului. Se recomandă întreruperea imediată a tratamentului în cazul în care apar iritații la nivelul esofagului, ori alte simptome asociate acestui preparat farmaceutic.

Dieta cu oțet din cidru de mere nu are o definiție strictă sau o rețetă specială, dar, în general, acest oțet poate fi consumat în diverse tipuri de mâncare.

Introducerea oțetului din cidru de mere în dieta alimentară poate fi benefică multor oameni, dar rețineți că acesta nu este un medicament miraculos care vă poate scăpa rapid de kilogramele în plus, ci treptat.

Consumul de oțet din cidru de mere nu reprezintă un substitut pentru o dietă sănătoasă, echilibrată pe termen lung. Susținătorii dietei cu oțet din cidru de mere sunt de părere că acesta ajută la detoxifierea organismului și ajută la scăderea în greutate. Cu toate acestea, nu există dovezi științifice care să demonstreze efectele oțetului din cidru de mere.

Greenblender recomandă o rețetă ușor de preparat cu oțet din cidru de mere. Adăugați într-un blender: spanac, măr, dovlecel, condimente, apă, cuburi de gheață și câteva linguri de oțet din cidru de mere, după care mixați totul pentru a obține un suc proaspăt și sănătos. Poți înlocui oțetul clasic cu oțetul din cidru de mere.

Efectele secundare ale consumului de oțet din cidru de mere

Există numeroase efecte adverse ale consumului de oțet din cidru de mere, în special dacă este consumat în exces. Oțetul din cidru de mere trebuie introdus treptat în alimentație. În momentul în care apar schimbări ce afectează starea de sănătate, dieta cu oțet din cidru de mere trebuie întreruptă.

Beți oțet din cidru de mere diluat în apă, pentru a evita eventualele efecte adverse.

Consumul excesiv de oțet din cidru de mere poate conduce la iritarea tractului digestiv. Acesta poate ataca, de asemenea, PH-ul pielii și poate distruge totodată smalțul dinților.

Dacă aveți dinții sensibili, atunci este recomandat să introduceți oțetul în salată sau în diferite sucuri, ori să-l beți cu un pai din plastic, pentru a evita contactul direct cu smalțul dinților sau cu gingiile. Este indicat să clătiți gura cu apă după ce-l consumați și să vă periați dinții după aproximativ 30 de minute.

Chiar dacă oțetul din cidru de mere este benefic pentru tratarea sau prevenirea anumitor afecțiuni digestive, acesta poate crea totodată alte probleme de sănătate la nivelul stomacului. Prin urmare, trebuie să consultați sfatul medicului înainte să consumați oțet din cidru de mere, mai ales dacă suferiți de anumite probleme digestive.

Mai mult decât atât, oțetul din cidru de mere poate conduce la apariția ulcerului sau poate accentua simptomele dacă individul suferă deja de această boală.

Oțetul poate exacerba simptomele gastroparezei. Gastropareza este o boală prin care mușchii care înconjoară stomacul nu se mai contractă pentru a finaliza procesul de defecație.

Cu alte cuvinte, alimentele nu pot fi eliminate prin defecație, provocând greață, vărsături, balonare și creșterea nivelului de zahăr în sânge. Așadar, dacă suferiți de această afecțiune încercați să evitați consumul de oțet din cidru de mere.

Substanțele care conțin acid trebuie evitate, mai ales, atunci când aveți o stare de greață. De asemenea, acest oțet poate cauza probleme oaselor dacă îl consumați în cantități mari. Totuși, 1 sau 2 linguri de oțet pe zi nu afectează sistemul osos.

Oțetul din cidru de mere nu se recomandă copiilor! Acidul acetic pe care îl are în compoziția sa, poate să afecteze gâtul și stomacul copiilor.

În trecut, timp de câteva secole, oțetul din cidru de mere a fost folosit ca remediu pentru a trata diferite afecțiuni digestive. Dar, chiar și în doze moderate, acesta poate irita tractul digestiv pentru unii.

Prin urmare, dacă aveți probleme digestive, trebuie să vă adresați medicului dumneavoastră înainte să consumați oțet din cidru de mere.

Oțetul din cidru de mere poate fi recomandat pentru tratarea arsurilor stomacale. Potrivit medicului Marcelos Campos, de la Harvard Health, nu există nicio cercetare medicală sau științifică până în prezent, care să demonstreze impactul oțetului din cidru de mere asupra arsurilor stomacale.

Mai mult decât atât, foarte mulți indivizi susțin că oțetul din cidru de mere ajută la calmarea arsurilor stomacale. Acidul din oțetul din cidru de mere ajută la neutralizarea acidului gastric, eliminând arsurile stomacale.

Evitați consumul de oțet din cidru de mere dacă aveți stări de greață, întrucât starea dumneavoastră se poate agrava.

Un beneficiu important al consumului de oțet din cidru de mere este scăderea nivelului glicemic al unei mese. Cu toate acestea, diabeticii dependenți de insulină trebuie să ceară sfatul medicului, deoarece consumul de oțet din cidru de mere înainte de mese poate interfera cu insulina sau cu alte medicamente.

Oțetul din cidru de mere poate interfera cu numeroase medicamente, inclusiv cu insulina sau alte medicamente diabetice, diuretice, laxative sau medicamente care scad nivelul potasiului.

Introducerea oțetului din cidru de mere în dietă poate fi o alegere sănătoasă. Acesta poate fi o sursă de antioxidanți naturali și adăugat în mâncare poate scădea nivelul glicemiei în sânge.

Atunci când alegem să consumăm oțet din cidru de mere trebuie să luăm în considerare atât părțile pozitive ale acestui aliment, cât și efectele secundare care pot cauza probleme de sănătate majore. Consumat în cantități mici și în mod regulat, oțetul din cidru de mere poate ajuta la buna funcționare a organismului uman. Consumul în exces nu este recomandat!

Unele studii au demonstrat că oțetul din cidru de mere poate avea beneficii asupra sănătății inimii, asupra sistemului digestiv și în obținerea greutății dorite, iar altele au arătat potențialul de scădere al nivelului de zahăr în sânge. Cu toate acestea, specialiștii recomandă efectuarea mai multor cercetări științifice în viitor.

Verifică preț oțet din cidru de mere aici!

>

DĂ SHARE LA ARTICOL:

Share on facebook
Share on twitter
Share on whatsapp
Share on linkedin
Share on pinterest
Share on print
Share on email

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Stridiile sunt considerate alimente afrodiziace

5 alimente afrodiziace naturale

Există mai multe povestiri cu iz de anecdotă privind alimente care acționează ca afrodiziace naturale, dar sunt puține dovezi științifice pentru a susține astfel de

Tânără bea în pat un suc de portocale

5 strategii pentru o dietă eficientă

Poate fi copleșitor să te uiți pe rafturile de nutriție și sănătate a unei librării. Cărți dietetice promit același lucru: strategii dietetice de succes. Din