Contează să știi cât poți să slăbești într-o lună dacă mănânci doar salată. Asta depinde de cât mult vrei să slăbești, câtă salată mănânci, cât sport faci și alți factori individuali legați de sănătate.
Cuvântul salată este de obicei asociat cu sănătatea și cu pierderea în greutate. Salatele tradiționale se bazează pe verdețuri și alte legume care sunt slabe în calorii, bogate în vitamine, minerale, antioxidanți și fibre.
Ce poate fi greșit în a le consuma regulat? Este adevărat că salatele sunt o alegere slabă în calorii, bogată în nutrienți, dar nu este întotdeauna așa.
Salatele pot conține uneori ingrediente care să mărească cantitatea de grăsimi, zaharuri, sodiu și/sau calorii. Prin urmare, este important să știi ce ingrediente să nu folosești în salată mai ales atunci când încerci să slăbești.
Chi9ar dacă salatele sunt slabe în calorii, uneori acestea nu pot să te sature. Dacă folosești doar legume și topping-uri sănătoase pentru salată, nu primești prea multe proteine sau diversitate din salatele tale.
Dacă introduci toate grupele alimentare într-o salată, aceasta poate fi o masă sănătoasă și sățioasă. Salatele nu trebuie să fie plictisitoare și făcute doar din frunze de salată.
Salate timp de o lună și pierderea în greutate
Poți pierde în greutate dacă mănânci salată timp de o lună, însă aceasta nu este singura metodă de slăbi.
O dietă variată și echilibrată este recomandată pentru sănătate în general și pentru menținerea greutății ideale pe termen lung. Reține aceste idei dacă plănuiești să mănânci mai multe salate pentru a slăbi.
Nu toate salatele sunt la fel
Salatele tradiționale din SUA sunt făcute din câteva frunze de salată iceberg, câteva felii de roșii, castraveți, morcovi și dressing-uri ranch, franțuzesc sau italian.
Totuși, salatele pot fi acum făcute dintr-o varietate de fructe colorate, legume, verdețuri cu frunze închise la culoare, carne slabă, nuci, brânză, cereale integrale și dressing-uri bazate pe uleiuri bune pentru sănătatea inimii.
Salatele chiar pot fi parte a unei mese complete dacă incluzi toate aceste grupe alimentare. Dacă introduci cel puțin o sursă de proteine (carne slabă, ouă, brânză, nuci) într-o salată crești sațietatea resimțită după masă ceea ce înseamnă că apetitul tău va fi redus timp de mai mult timp după ce ai mâncat.
O salată modernă, colorată diferă cu mult față de o salată simplă făcută numai din salată iceberg.
Așa că, dacă încerci să mănânci mai multă salată pentru a pierde în greutate, este important să consumi salate care au ingrediente variate și colorate alături de o sursă sănătoasă de proteine și grăsimi.
Ceea ce trebuie să reții mai ales atunci când mănânci în oraș este că salata din meniu nu este întotdeauna varianta cea mai slabă în calorii.
Salatele care au dressing-uri cremoase, cipsuri prăjite, cantități mari de brânză sau pui prăjit vor avea mai multe calorii.
Pentru a păstra salatele slabe, întreabă de dressing, treci peste topping-urile prăjite și mănâncă jumate de porție atunci când mănânci în oraș.
Ce e în salata ta?
Stratul de bază: verdețurile cu frunze închise la culoare sunt o variantă mai bună pentru o salată bogată în nutrienți și slabă în calorii. Renunță la salata iceberg; Verdețurile de culoare închisă vor avea o valoare nutritivă mai mare.
Dacă vrei să-ți modifici salatele, poți să faci o salată pe bază de cereale integrale în care să folosești orez maro sau negru, quinoa, alac, orz sau alte tipuri de cereale integrale.
Topping-uri: Topping-urile pot să faca o salată mai bună sau să o strice. Topping-urile ar trebui să fie variate în culori, textură și arome pentru a face o salată satisfăcătoare și nutritivă.
Poți să pui topping-uri bazate pe legume din plin; încearcă să ai cel putin 2-3 tipuri de topping-uri din legume colorate în salata ta.
Alte topping-uri includ: legumele (sursă bună de fibre și proteine), fructele de pădure, merele, avocado, citricele, fructele, proteinele din soia sau carea slabă.
Garniturile: Garniturile pot fi topping-uri mai bogate în calorii, dar în cantități mai mici. Brânza, crutoanele, nucile sau semințele sunt surse de grăsimi sănătoase și dau aromă salatei.
Cu cât cantitatea este mai mică cu atât salatele sunt mai slabe în calorii. Adaugă verdețurile tale preferate deasupra pentru un extra de aromă.
Dressing: un dressing ar trebui să lege toate ingredientele unei salate laolaltă. Pentru opțuni mai sănătoase, încearcă dressing-urile bazate pe uleiuri. În special, uleiurile de măsline, avocado, in sau alune pot fi dressing-uri sănătoase într-o salată.
O salată nu ar trebui să înoate în dressing; dressing-ul ar trebui să fie în cantități potrivite. Poți să ai dressing-ul separat și să înmoi furculița în dressing înainte de a o pune în salată.
Dacă vrei să diversifici opțiunile de salată, aici găsești 30 de rețete de salate pentru pierderea în greutate.
Cât poți slăbi din mâncatul de salate?
Din păcate, nu e stabilit un număr fix de kilograme garantat pe care îl vei slăbi din consumul de salată timp de o lună.
Depinde de cât vrei să slăbești, câtă salată mănânci, cât sport faci și de alți factori.
În general, o pierdere în greutate de aproape un kilogram pe săptămână este recomandată. Poți să atingi aceste rezultate dacă mănânci salate sănătoase, echilibrate timp de o lună.
Pentru un ghid personalizat, vorbește cu un nutriționist pentru a atinge greutatea ideală pentru tine.
În concluzie: Nu trebuie să mănânci doar salată pentru a pierde în greutate
Salatele pot fi o alegere sănătoasă pentru o masă atunci când încerci să slăbești sau în orice moment din viață. Este important să creezi o salată care este bogată în ingrediente pline de nutrienți (fructe, legume, carne slabă) și care sunt o sursă echilibrată de fibre, proteine și grăsimi sănătoase pentru inimă.
Doar pentru că ceva este numită salată, nu înseamnă că este automat sănătoasă sau slabă în calorii.
Salatele de la restaurante pot fi bogate în calorii din cauza topping-urilor prăjite, cantității prea mari de brânză sau dressing-urilor cremoase.
Dacă te plictisești să mănânci salată ca să slăbești, amintește-ți că nu trebuie să mănânci DOAR salată!
De fapt, este recomandat să mănânci o varietate de alimente nu doar un singur aliment timp de o lună.
Poți să adaugi salatele în alimentația ta în timp ce consumi alte alimente sănătoase. O opțiune ar fi să mănânci o salată înainte de masă.
Astfel te vei asigura că ai parte de suficiente legume și porțiile din mesele tale vor fi mai mici.