Quinoa este o sămânță care este folosită de mii de ani în regiunea montană a Anzilor din America de Sud. Chiar dacă quinoa este o sămânță, aceasta arată și se gătește precum cerealele. Străvechea cultură incașă se baza foarte mult pe quinoa, din acea perioadă datând și primele culturi ale acestei plante. După cucerirea Americii de Sud, conchistadorii nu au manifestat interes față de planta de quinoa.
Cu toate acestea, în ultimii ani, quinoa și-a recăpătat popularitatea, la nivel global, având în vedere numeroasele beneficii pe care le oferă sănătății.
Avantajele quinoa
Mai jos, indicăm o listă a beneficiilor pe care quinoa le oferă sănătății și îți explicăm de ce ar fi bine să o încerci, dacă nu ai făcut asta deja.
Quinoa este bogată în proteine
Produsele de origine animală sunt, în mod natural, bogate în proteine și conțin toți aminoacizii esențiali. Alimentele vegetale au, în general, mai puține proteine și sunt considerate proteine incomplete deoarece plantelor le lipsește cel puțin un aminoacid esențial. Cu toate acestea, quinoa conține cantități mari din toți aminoacizii, ceea ce o face o proteină completă.
De fapt, o jumătate de cană de quinoa oferă 12 grame de proteine. Quinoa conține cea mai mare cantitate de proteine, comparativ cu alte semințe.
Consumul de alimente bogate în proteine poate crește sațietatea, ceea ce este benefic pentru organism. Dacă vom înlocui cerealele cu quinoa, atunci va crește aportul de proteine.
Quinoa este bogată în fibre
O jumătate de cană de quinoa conține 6 grame de fibre. Fibrele au legătură cu sațietatea, adică cu cât mănânci mai multe fibre, cu atât mai târziu ți se va face foame.
Deoarece quinoa are un conținut ridicat de proteine și fibre, poate să-ți crească sațietatea, pentru mai mult timp.
Fibrele sunt benefice pentru sănătatea inimii, a tractului digestiv și pentru reglarea glicemiei. Femeile cu vârste între 19-50 de ani au nevoie de 25 de grame de fibre pe zi, iar bărbații cu vârste între 19-50 de ani au nevoie de 38 de grame de fibre pe zi.
Vitamine si minerale
Quinoa oferă multe vitamine, minerale și antioxidanți. Quinoa este bogată în mangan, fosfor, cupru, magneziu, folat și zinc. Acești nutrienți pot fi consumați, în mod obișnuit, printr-o dietă occidentală tipică, bogată în alimente procesate. Totuși, consumul de quinoa poate ajuta la obținerea unui aport adecvat de nutrienți.
Quinoa conține, preponderent, doi antioxidanți, quercitina și kaempferol. Acești doi compuși se găsesc în cantități comparabile în quinoa. Quinoa conține mai mulți antioxidanți, chiar comparativ cu unele fructe de pădure. Antioxidanții pot ajuta la prevenirea și limitarea daunelor cauzate de radicalii liberi, care pot deteriora celulele.
Quinoa conține și alți compuși fitochimici, cu efect antiinflamator. Unele studii, efectuate pe animale, au arătat că semințele de quinoa pot să scadă riscul de apariție a bolilor cronice asociate unor inflamații, cum ar fi obezitatea și bolile de inimă.
Sunt necesare mai multe cercetări asupra oamenilor, pentru a înțelege influența quinoa asupra reducerii inflamațiilor.
Nu conține gluten
În mod natural, quinoa nu conține gluten, deoarece nu conține proteine din grâu, la fel ca alte cereale, cum ar fi grâu, orz, secară sau ovăz. Oamenii care urmează o dietă fără gluten ar putea să considere o provocare găsirea unor cereale fără gluten, bogate în fibre.
Multe produse fără gluten sunt făcute cu făină de orez alb sau amidon de cartofi, ceea ce înseamnă că au un conținut scăzut de fibre și substanțe nutritive.
Din ce în ce mai multe produse pe bază de quinoa, cum ar fi fulgii, pastele etc., sunt disponibile la raftul cu alimente fără gluten. Cei care nu sunt sensibili la gluten, pot folosi quinoa drept aliment fără gluten, însă cu unele precauții.
Quinoa și pierderea în greutate
Quinoa poate face parte dintr-o dietă sănătoasă și echilibrată, care poate să te ajute să slăbești. Aceste semințe conferă o sațietate ridicată, având un aport mare de proteine și fibre. Carbohidrații din quinoa sunt eliberați încet în fluxul sanguin astfel încât nu crește glicemia, ceea ce este benefic pentru pierderea în greutate.
Quinoa nu îngrașă, are relativ puține calorii și conține mulți nutrienți, raportat la numărul de caloriile pe care le oferă, ceea ce înseamnă că este densă în nutrienți.
Cum se gătește quinoa
Quinoa este relativ ușor de preparat. Pentru fiecare cană de quinoa, ai nevoie de 2 căni de apă. Începe prin a clăti quinoa. Poți să fierbi apa, la început, apoi să adaugi quinoa sau să fierbi apa, împreună cu quinoa. Apoi, redu focul la minim, acoperă oala și las-o să fiarbă încă aproximativ 20 de minute.
Pentru aromă, poți folosi bulion. Poți utiliza quinoa ca aliment secundar sau aliment de bază, într-o salată. Poți folosi, de asemenea, quinoa alături de fulgi de ovăz, împreună cu fructele preferate sau cu nuci, pentru a obține o masă completă.
Concluzie
Vechile „semințe” de quinoa oferă multiple beneficii sănătății. În ultima vreme, quinoa a redevenit foarte populară, având un nivel foarte ridicat de proteine și de fibre, comparativ cu alte cereale. Alimentele care conțin multe proteine și fibre pot fi benefice pentru pierderea în greutate, întrucât oferă mai multă sațietate.
Quinoa conține multe vitamine, minerale și antioxidanți. Quinoa are și alte substanțe fitochimice, care pot ajuta la scăderea inflamației în organism. În mod natural, quinoa nu conține gluten, așadar poate fi un aliment sănătos și pentru persoanele care au sensibilitate la gluten.