Suc natural de morcovi
Adriana Banu

Adriana Banu

Sunt încântată să scriu pentru acest site! Este o adevărată resursă imparțială pentru sfaturi despre nutriție, slăbit și fitness. În zilele noastre, este greu să găsești un astfel de loc de unde poți obține păreri calificate despre lucruri de care corpul tău are nevoie.

5 beneficii surprinzătoare ale sucului de morcovi

Morcovii sunt o sursă bogată de vitamina A, fitochimicale, vitamina C și fibre. O cană de suc de morcovi furnizează aproximativ 100 de calorii și poate conține, de asemenea, fibre solubile, care sunt sănătoase pentru inimă.

Există o mulțime de avantaje pe care le puteți obține atunci când urmați o dietă bogată în fructe și legume de diferite culori, iar culoarea portocalie intensă a morcovilor are multe beneficii pentru sănătate.

Sucul de morcovi este o sursă concentrată de nutrienți din morcovi și poate fi mai simplu și ușor de consumat, comparativ cu mâncatul a 4-6 morcovi mari, acesta fiind echivalentul aproximativ al unei căni de suc de morcovi.

Vitamina A și vitamina C din morcovi protejează organismul de deteriorarea cauzată de radicalii liberi. Acești antioxidanți pot ajuta la scăderea riscului de cancer și alte boli cronice. Vitamina A din morcovi este adesea asociată cu promovarea sănătății ochilor, însă morcovii au și multe alte beneficii pentru sănătate.

Iată câteva beneficii, mai puțin cunoscute, ale sucului de morcovi și motive pentru a-l adăuga în dieta dumneavoastră.

Sursă de fier

Fierul este slab absorbit din alimentele vegetale. Cu toate acestea, atunci când sursele de fier din plante sunt asociate cu vitamina C, absorbția fierului din plante (fierul non-hem) crește. O cană de suc de morcovi oferă aproximativ 6% din valoarea zilnică recomandată de fier. Sucul de morcovi este, de asemenea, o sursă naturală de vitamina C, ceea ce ajută la o absorbție mai bună a fierului din morcovi.

Vegetarienii pot prezenta în special un risc de anemie; prin urmare consumul de alimente vegetale care conțin fier și vitamina C poate fi benefic pentru creșterea absorbției fierului.

Reducerea riscului de boli cardiovasculare

O dietă bogată în fructe și legume este asociată cu scăderea riscului de boli cardiovasculare. Cu toate acestea, relația dintre sucul de fructe sau legume și reducerea riscului de boli cardiovasculare nu este la fel de clară. Sucurile pot fi o sursă de antioxidanți și fitochimicale, dar sucurile nu conțin atât de multe fibre ca fructele și legumele întregi.

Un studiu din 2006 a analizat datele unei serii de cercetări de specialitate care au avut în vedere relația dintre sucul de fructe/legume și riscul de boli cardiovasculare. Cercetătorii au descoperit că sucul de fructe/legume ar putea, de asemenea, să reducă riscul de boli cardiovasculare, potrivit unor cercetări din studii epidemiologice și clinice.

Sucul de morcovi, la fel ca alte sucuri de fructe sau legume, conține în continuare fibre naturale, ceea ce poate fi un motiv pentru care ar putea contribui la scăderea riscului de boli cardiovasculare.

Sănătatea pielii

Pielea se poate deteriora din cauza soarelui, iar vitamina A, ca cea regăsită în sucul de morcovi, poate ajuta la protejarea pielii de aceste daune. Sucul de morcovi este foarte bogat în beta caroten, care este un precursor al vitaminei A. O cană de suc de morcovi oferă aproximativ 900% din valoarea recomandată zilnic de vitamina A.

Un studiu din 2008 a constatat faptul că atunci când participanții au primit un supliment de beta-caroten, timp de cel puțin 10 săptămâni, a existat o protecție sporită împotriva arsurilor solare. O protecție similară a pielii poate fi asigurată prin consumul unei diete bogate în betacaroten, cum ar fi suc de morcovi, cartofi dulci, mango etc.

Cantitatea mare de beta caroten ar putea oferi o protecție suplimentară pielii. Rețineți însă că sub nici o formă consumul de suc de morcovi sau de alte alimente bogate în beta caroten, nu reprezintă o substituent al utilizării cremelor cu factor de protecție solară.

Stimularea sistemului imunitar

Beta carotenul poate ajuta, de asemenea, la stimularea sistemului imunitar. Sistemul imunitar este responsabil pentru combaterea bacteriilor, infecțiilor și a virușilor, astfel încât obținerea de nutrienți suficienți pentru creșterea imunității, cum ar fi beta carotenul, vă poate ajuta să rămâneți sănătoși și să luptați împotriva bacteriilor rele.

Un studiu din 2003 a analizat efectul specific pe care sucul de morcovi l-ar putea avea asupra funcției imune, atunci când este administrat subiecților de sex masculin care au un aport scăzut de carotenoizi. Cercetătorii au descoperit că, atunci când bărbaților li s-a administrat suc de morcovi, nivelul lor de beta-caroten din sânge a crescut și markerii imuni s-au îmbunătățit semnificativ.

Dacă dieta dumneavoastră este săracă în beta-caroten, adăugarea de suc de morcovi ar putea contribui la sporirea funcției imunitare.

Posibilă protecție împotriva cancerului

Există multe substanțe fitochimice în fructe și legume care pot ajuta la combaterea celulelor canceroase. Morcovii conțin compuși care, după cum a fost demonstrat în unele studii pe celule și animale, pot ajuta la combaterea cancerului, iar consumul unei diete bogate în fructe și legume este asociat cu scăderea riscului de cancer.

Experții în nutriție și sănătate sugerează consumul a cel puțin 5 porții de fructe și legume pe zi în principal, pe care le puteți completa cu sucuri proaspăt presate pentru obținerea unor nutrienți suplimentari.

Unii oameni au avut succes în combaterea cancerului prin consumul de cantități ridicate de suc de morcovi, precum și alte sucuri de fructe/legume, însă este recomandat să consultați un medic pentru întrebări individuale privind tratamentul cancerului sau înainte de a modifica recomandările sau tratamentele dietetice.

Concluzie

Sucul de morcovi este o sursă concentrată de vitamina A (beta caroten), vitamina C și alte substanțe fitochimice. Este, de asemenea, o sursă surprinzătoare de fier și, deoarece conține și vitamina C, fierul are o absorbabilitate crescută.

O dietă bogată în fructe și legume este asociată cu multe beneficii pentru sănătate, inclusiv un risc redus de boli cardiovasculare, precum și scăderea riscului de cancer. Sucul de morcovi poate ajuta, de asemenea, la prevenirea acestor boli, iar beta-carotenul din sucul de morcovi promovează sănătatea sistemului imunitar. Sucul de morcovi poate ajuta și la protejarea pielii de daunele provocate de expunerea la soare.

DĂ SHARE LA ARTICOL:

Share on facebook
Share on twitter
Share on whatsapp
Share on linkedin
Share on pinterest
Share on print
Share on email

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Dieta dumneavoastră vă îngrașă?

În întreaga lume oamenii urmează diete pentru a-și reduce greutatea, pentru a-și îmbunătăți sănătatea generală sau pur și simplu pentru a se simți mai bine.

Persoană ține în palme boabe de cacao

La ce este bun untul de cacao?

Untul de cacao este un ingredient comestibil, care se găsește în alimente și, de asemenea, un compus obișnuit în produsele pentru tratamentul pielii. Nu are